Blocuri ceramice sau BCA?

In cazul unei clădiri de locuit multietajata alegerea sistemului de zidărie pentru anvelopa   și pentru compartimentările interioare este o problema larg dezbătută de dezvoltatorii imobiliari si de clienții acestora. Din când in când o mai dezbatem si noi proiectanții, dar mai rar avem succes in a convinge beneficiarul sa folosească materiale moderne.

Pana la urma de ce scriu acest articol? Pai este o cerere absurda pe piața ca pereții sa fie din blocuri ceramice, BCA-ul este privit ca un afront adus confortului iar gips cartonul ca insusi diavolul. Ba nu, gips cartonul este prietenul meseriașului, ascunde pereții strâmbi, tavanele înclinate si altele, dar important este ca el sa fie montat pe zidarie.

Am putea  spune ca moda asta a pornit de la povestea celor 3 purceluși și probabil ca n-am greși, e o sămânță sădită uneori da roade fara sa ne dam seama. Apoi ar mai fi obsesia națională a lui Ceaușescu care a folosit BCA chiar si în loc de polistiren, la celebre panouri mari de fațadă, confundate de multi cu blocuri prefabricate. Despre asta facem insa alt articol.

Habar n-am, nu știu de unde a pornit moda, dar piața s-a adaptat. Cei mai multi evita sa cumpere apartamente in clădiri cu zidărie exterioara din BCA si chiar cu pereți interiori din BCA. De gips carton nu poate fi vorba.

Dacă Romania ar fi o țară normală în care clienții ar asculta de proiectanți, n-as mai scrie acest articol. Dar cum nu este, consider de datoria mea sa explic publicului ca blocurile ceramice (adică cărămizile alea mari cu goluri) nu sunt mai bune decât BCA -ul la exterior si cu siguranță nu sunt mai bune ca gips cartonul la interior.

 

1. Anvelopa clădirii:

Blocurile ceramice:

a. greutatea lor este mai mare decât a BCA-ului, crescând astfel masa clădirii și implicit consumul de otel și beton atât pentru forte gravitaționale cat și pentru forte seismice;

– densitatea aparenta variază intre 700 și 800 kg/mc fără mortar, ajungând la 1200 – 1300kg/mc cu mortarul dintre rosturi si tencuiala pe o parte; utilizandu-se mortar in rosturi subtiri densitatea scade cu cca. 200kg.

b. sunt casante: încercați sa prindeți dibluri in orice fel de zidărie din asta de tip bloc ceramic și o sa vedeți ca este dificil.

Sistemele de izolație actuale bazate pe polistiren presupun introducerea de dibluri pentru fixarea polistirenului. Aceste dibluri ar trebui alese cu grija în funcție de materialul in care sunt montate: zidărie sau beton. Din observațiile mele putini montatori știu sa le aleagă, motiv pentru care preconizez probleme mari cu fațadele în următorii 10 ani.
Mai jos un film cu cele doua tipuri de dibluri care ar trebui utilizate la montarea polistirenului in cazul utilizării blocurilor ceramice. Cele care au cui metalic sunt pentru zidarie, celelalte pentru beton. Cele pentru zidărie sunt de 4 ori mai scumpe decat cele pentru beton, dar daca nu se folosesc din astea ancorajul e aproape zero.

c. izolează mai prost decât BCA-ul.

– pentru grosimea de 25cm avem: conductivitate termica λ  [W/m K]= 0,190…0.230; pentru un perete cu mortar de ciment  in rosturi valoarea R [mpKW]=1.31 .. 1.50

Puteți compara doua tipuri de blocuri ceramice de la doi producători aici și aici.

BCA-ul

– are greutatea mai redusa de cca. 500 kg/mc fără mortar și de cca. 900 kg cu tot cu mortar si tencuiala pe o parte; o diferență de 30% fata de blocurile ceramice.

– o conductivitate termica mai buna decât cărămida: λ  [W/m K]=0.110 … o.140; pentru un perete probabil ca valorile R nu sunt mai mari de 20% (nu am gasit valori calculate, dar mortarul in grosime mare scade valoarea R).

– pentru un perete de 25cm grosime cu mortar in rosturi subțiri valoarea R [mpKW]>2.20

De mentionat ca cei de la Porotherm au si ei un sistem cu mortar “termoizolant”  cu spuma poliuretanica in loc de mortar aici.

Mai multe despre zidarii BCA cu mortar in rosturi subțiri găsiți aici aici si aici.

 

2. Pereți interiori:

Este important de reținut ca dacă tot utilizam materiale grele la fatade macar sa utilizam materiale moderne cu proprietati de izolatie bune sau foarte bune. Masa mare a cladirii apare din cauza compartimentărilor interioare unde putem utiliza materiale moderne cu densități reduse si aici putem avea o discuție gips carton versus restul.

Personal nu sunt de acord cu utilizarea zidăriei sau BCA-ului decât maxim ca despărțitori intre apartamente, deși exista și aici soluții moderne mult mai bune.

Circula mitul ca pereții interiori de compartimentare au salvat clădirile vechi comuniste de la colaps și ca reprezinta un grad de siguranță in plus pentru aceste clădiri. Discuția pe aceasta tema e amplă și studiată. Pe scurt: dacă asta va face sa simțiți mai bine, așa este, le-au salvat o data pe unele dar a doua oara cine știe… De ce la clădirile noi și sa zicem “moderne” ne-am agăța de aceasta cutuma, doar acum putem proiecta structurile sa se descurce singure in fata unui cutremur?

Care sunt avantajele luate in calcul de clienți atunci când le prefera?

– ca poți agata mobila de ele

– ca izolează fonic mai bine

Din punctul meu de vedere:

a. pereții interiori de compartimentare sunt o sarcina suplimentara considerabila. Spre exemplu la un apartament de 2 camere unde sa zicem ca avem 10 ml de pereți de 12 cm grosime din blocuri ceramice, avem o încărcare de cca. 5 tone. Daca am folosi gips carton cu 4 foi am avea 2.2 tone, adică la jumătate;

b. “demolatorii” vin și taie șlițuri de 3-4 cm adâncime, in multi dintre pereții ăștia subțiri, astfel pot apărea fisuri sau chiar cedări la un cutremur.

c. nu au nici un avantaj fata de gips carton nici măcar ca poți agăța mobila de ei; un perete din gips carton făcut cum trebuie poate la fel de bine susține 100-200 de kg; de asemenea succes la fixat mobilier sanitar greu in blocuri ceramice (vorbesc din experiența).

d. necesita utilizarea de buiandrugi prefabricați sau din beton monolit, buiandrugi care de multe ori sunt făcuți din orice numai din ce trebuie nu.

e. sunt necesare elemente suplimentare de rigidizare de tipul sâmburi și centuri din beton armat pentru orice perete care depășește 18mp.; facem un articol separat pe tema asta.

f. dacă sunt proiectați și executați corect pereții din gips carton izolează la fel de bine.

Mai jos un video cu vibrația unui perete interior din BCA.  Aveti curaj sa agatati o mobila mai serioasa de un astfel de perete?

Concluzii:

1. Am demonstrat, măcar la nivel teoretic, ca BCA-ul este un material  mai bun decât blocurile ceramice. Nu discutam de structuri portante din zidărie ci de zidărie ca material nonstructural. De ce nu se folosește mai mult? Habar n-am, niciun dezvoltator imobiliar nu mi-a dat alta explicație  pentru utilizarea zidăriei la interior si a blocurilor ceramice la exterior, decât ca asa cer clienții. Asta îmi dovedește foarte clar ca publicul este complet dezinformat.

Pe de alta parte dezvoltatorii imobiliar tipa ca noi structuristii bagam prea mult fier in beton si ca facem elemente structurale prea mari, dar nici nu suntem lăsați sa utilizam tehnologii noi care sa reducă masele pentru ca nu vor clienții!

Teoretic, proiectantul trebuie sa decidă ce material este potrivit pentru o clădire sau alta, nu clientul! Dar decizia trebuie luata pe baza de calcule si de prevederi ale normativelor in vigoare. Din punctul meu de vedere, ca structurist, cu cât e masa mai mica cu atât mai bine. Un proiect este o colaborare intre structurist, instalator, arhitect si constructor. Alegerea optima a materialelor poate duce la reducerea costurilor, fiind o decizie ce nu trebuie luata pe baza cerințelor nefondate ale clientului.

Noi am utilizat cu succes BCA-ul zidit cu mortar în rosturi subțiri și am avut reduceri semnificative de masa si implicit de beton si armatura la mai multe clădiri din București.

2.Sper ca citind acest articol sa va clarificați putin asupra alegerilor pe care le faceți. Știu ca vor exista comentarii și cred ca e foarte important sa auzim cat mai multe păreri pentru ca astfel sa ne facem o idee mai clara asupra acestui aspect.

3. Nu vreau sa se înțeleagă ca am ceva împotriva blocurilor ceramice, dar este important sa facem o diferențiere intre materiale pe baze logice si științifice nu pe baza unor păreri!

Acest articol este un manifest impotriva celor care nu ne lasa sa ne facem treaba noastra de specialisti pentru ca asa li se pare lor ca e mai bine!

Astept intrebarile!

31 thoughts on “Blocuri ceramice sau BCA?”

%d bloggers like this: