Cutremurul se manifesta printr-o energia eliberata din focar care produce efecte. Astfel putem identifica doua modalități de măsurare a unui cutremur:

1. Prin cuantificarea energiei eliberate din focar sub forma unui număr pe o scara logaritmica, metoda denumita magnitudine și

2. Prin efectele produse, cuantificate pentru fiecare localitate sub forma unui număr roman de la I la XII, numita intensitate.

Magnitudinea:

Magnitudinea a fost inventata pentru prima data de cercetătorii Gutenberg si Richter care au pus la punct un model matematic de corelare a amplitudinii undelor seismice, măsurate de seismografe, cu o scara logaritmica. Initial, metoda a fost calibrata pentru cutremurele din California, fiind ulterior modificata pentru a putea fi adaptata la orice zona de pe glob. Magnitudinea de tip Richter nu poate fi utilizata cu precizie pentru cutremure foarte puternice, motiv pentru care, ulterior, a fost introdusa Magnitudinea moment, Mw, care măsoară momentul unui cutremur.

Momentul este produsul dintre distanta și forța. Forta este este produsul dintre masa si accelerație. Distanta este reprezentata de distanta pe care s-a mișcat falia iar forța este forța necesara pentru a mișca falia.

Conform magnitudinii putem clasifica cutremurele după cum urmează:

*Sursa: USGS

Lista cutremurelor cu magnitudine peste 8 o gasiti aici.

Intensitatea:

Intensitatea a fost prima modalitate masurare a cutremurelor prin analiza efectului acestora si a modului cum au fost percepute de populatie. Prima scara de acest fel a fost inventata de profesorul Mercalli in 1902, fiind calibrata pentru Italia. Ulterior a aparut scara Mercalli modificata, prin care s-a corelat prima scara cu diverse zone de pe glob. O asocierea intre magnitudine si intensitate este prezentata mai jos.

Ultimele cutremure cu magintudinea Mw>5, preluare din USGS:

Eroare la extragerea datelor despre cutremure.