Despre cărămidă, în istorie...

Despre cărămidă, în istorie…

Despre zidarie am scris un articol amplu, dar despre istoria cărămizii nu ma gândisem sa scriu pana n-am citit cartea lui Bill Bryson – At Home, desi mentionasem ceva, intr-un articol despre casele din pamant. Daca citit cu atentia cartea lui Bryson o sa intelegeti de ce spun ca intoarcerea la casele din pamant este in fapt un regres si o involutie. Dar este foarte important sa citit cartea inainte sa ma criticati!

 

Cum a apărut cărămida?

Nimeni nu știe exact cum, dar se știe ca inițial a apărut in leagănul civilizației, adică in Babilon. In Babilon nu era lemn si nici piatra, dar se gasea nisip si argila. Bineînțeles ca intial, caramida,  era arsa la soare, însă exista dovezi clare ale utilizării acesteia și chiar și picturi care sugerează asta. Găsiți aici câteva informații.

Cărămida arsa nu a fost inventata, după cum am putea crede, de către romani ci de către greci. Romanii au perfecționat tehnica producerii acesteia.  Bill Bryson spunea ca dimensiunea cărămizilor romane este diferita fata de a celor din zilele noastre, pentru ca nu o puteau face mai groasa fără a-și pierde rezistenta. Probabil nu puteau controla foarte bine procesul tehnologic. Nu am reușit sa găsesc nimic despre asta încă.

In acest articol am gasit insa altceva interesant: “They preferred for the purpose clay which was either whitish or decidedly red. They considered spring the best time for brick-making, and kept the bricks two years before they were used”.  Asta presupune, totusi, ca tehnologia lor era avansata.

Un prieten mi-a zis ca a citit undeva ca la construirea bisericii Sfânta Sofia din Istanbul, s-ar fi folosit caramizi speciale mult mai usoare, facute dintr-o argila speciala. Tot in articolul de mai sus este o referinta despre caramizi poroase, care aproape pluteau in apa, utilizate de regula la constructia de arce si bolti. Cine a vazut Hagia Sofia, intelege de ce reducerea greutatii este importanta. Spre exemplu, la Moscheea Albastra, care e fix langa, împingerile date de cupola au necesitat construirea de contraforti suplimentari, sub forma de ceea ce astazi sunt toate zone adiacente cupolei principale ale acesteia. “At certain places the bricks were made so porous as to float in water; and these were probably used in the construction of arches, in which their lightness would be a great advantage (Plin. H. N. XXXV.49; Vitruv. II.3).”

Oricum ar fi, romanii au fost cei care au introdus tehnica realizării cărămizii in toate provinciile lor. Asta s-a întâmplat si in Anglia, unde utilizarea cărămizii a prins avânt după marele incendiu din Londra, din 1666.

Cărămida a fost pentru o perioada cel mai la moda material pentru construcții din Anglia, pana când n-a mai fost, 1666 – 1760 fiind mai ușor de obținut decât piatra si mai la îndemâna decât lemnul.

Dar cum se întâmplă de obicei cu ceva ce este la moda, apar criticii de “arta” si nu mai e la moda. ” ‘There is something harsh in the transition’ from stone to brick, mused Isaac Ware in his highly influential Complete Body of Architecture (1756)”.

In plus, cum din nou istoria se repeta si azi, un decret al regelui George al III-lea, din 1784, a pus un impozit pe mia de cărămizi utilizata la o casa. Ca urmare producătorii au mărit dimensiunea unei caramizi, dar guvernarea a impus un volum maxim pentru o caramida. Multi au dat faliment, construcțiile au început sa revină la lemn, piatra era mult mai scumpa. Ca sa acopere pierderile, guvernarea a crescut taxa, progresiv, pana in 1850 cand a fost abolita. Ca urmare a schimbarii modei si a taxelor mai mari, multi proprietari au decis sa schimbe fatadele caselor placandu-le cu piatra. Dar si piatra era scumpa. Arhitectul englez John Nash a introdus tencuiala peste caramida (var si nisip), denumita stucco ca o derivatie din germanul stukki. Tencuiala era rezistenta si putea fi modelata sa semene cu piatra. John Nash a facut avere ca arhitect dupa asta si a ramas in istorie cu numeroase proiecte monumentale, cum ar fi Brighton Pavilion , Regent’s Park si Regent Street. Bill Bryson spune: “No one, other than perhaps the Luftwaffe, has done more to change the look of London than John Nash did over the next thirty years.”

Am pus suficiente link-uri in articol pentru cei care vor sa citească mai mult, consider ca nu are rost sa traduc aici toate articolele.

Important însă, este sa reținem ca istoria ne poate oferi o imagine foarte clara a evoluției tehnologiei dar mai ales o imagina clar a declinului actual al societății. Credeți ca zidurile de azi vor tine 2000 de ani?

tencuiala_veche

zidarie_noua

zidarie_veche1

Bibliografie:

http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/secondary/SMIGRA*/Later.html

http://www.freebookol.net/At_Home/84.html

http://www.ucl.ac.uk/earth-sciences/impact/geology/london/ucl/materials/brick