Obsesia caselor din materiale naturale

Obsesia caselor din materiale naturale

Tot mai multi oameni decid sa-si faca case din materiale naturale gen pamant, baloti de paie, piatra, chirpici etc.

Putina teorie:

Paianta: exista multe dezbateri pe tema a ce este paianta și ce nu este. Paianta este o tehnica inventata cu mii de ani in urma si este descrisa in clar la Muzeul National de Istorie, ea fiind regasita si in așezarea din Sultana Malul Rosu. De-a lungul timpului a suferit diverse adaptări, iar eu am întâlnit-o in forma: schelet din lemn umplut cu calti, moloz sau pamant, tencuit cu mortar de var prins de șipci cu plasa de rabiț.

paianta1

paianta2

 

Chirpici: “cărămizi” din argila amestecata cu paie, uscate la soare. Se zidesc cu argila și se tencuiesc cu mortar de var sau cu un amestec argila cu paie și nisip, numit in engleza “cob”.

Mai exista casele vechi românești?

Ca și inginer constructor am întâlnit in meseria mea multe case vechi romanești din paianta sau chirpici. Aceste case,  in acest moment, sunt in marea lor majoritate distruse. Ce a contribuit la distrugerea lor:

  • cutremurele – nimeni nu a băgat in propaganda aceste case, dar multe au fost avariate la cutremurul din 1940 si la cel din 1977.
  • lipsa unui sistem de fundare adecvat (vom vedea mai jos despre ce e vorba)
  • lipsa întreținerii
  • lipsa trotuarelor care au dus la infiltrația apei la fundații.

Puteți vedea in fotografiile de mai jos degradări clasice la una din aceste case. Ce nu se vede in aceste imagini sunt degradarea din interiorul peretului si degradarea planseului peste parter. Planșeele acestor case se realizau cu grinzi de lemn intre care se punea pământ, moloz și ce mai găseau oamenii prin curte, apoi se monta un strat de sipci peste care se tencuia.

 

Care este principiul caselor “naturale, organice”?

Pai cam același cu cel al caselor astea vechi. Se face o fundație din piatra zidita, pereți din chirpici sau din lemn umplut cu pământ, tencuieli interioare și exterioare din pământ etc.

Problemele:

1. In Romania terenurile de fundare sunt de doua feluri: argile sau pietrișuri ( in foarte puține cazuri apare și nisipul). Pietrișurile sunt prezente in multe alte tari dinspre care a venit acest curent “modern”, fiind terenuri bune fără probleme deosebite pentru fundații. Argilele sunt și ele prezente in alte tari europene, cu deosebirea ca argilele , in multe zone din Romania, sunt sensibile la apa, adică se umfla, se contracta, se lichefiază și multe altele. Mai jos un film cu friabilitatea loess-ului și pentru cine dorește alte date, găsiți aici explicații.

Problema majora a fundațiilor din piatra zidita este incapacitate de a prelua eforturile din tasarea argilelor, mai ales ca la baza zidurilor nu exista nicio centura din beton armat. Tasările la argile nu apar imediat după construcția caselor, ci se manifesta încet încet pe mai multi ani. Daca din diverse motive nu se construiesc si trotuare atunci procesul de degradare va fi si mai rapid. De asemenea nici pământul folosit la tencuieli nu poate prelua tasări sau alte eforturi, si fiind făcut de asemenea cu argila sensibila la umezire si nestabilizata, si cu timpul va începe sa crape.

2. Cutremurele: chiar dacă majoritatea considera ca aceste case sunt ușoare si nu sunt afectate de seism, realitatea este alta. E adevarat ca solicitările din seism sunt proporționale cu masa construcției, dar asta nu înseamnă ca nu vor exista degradări substanțiale ale finisajelor interioare, mai ales ca pământul are rezistente la întindere aproape nule. In același timp cutremurele solicita si fundațiile in aceeași măsură ca și terenul în care acestea sunt “încastrate”, iar o fundație din piatra zidita, nu are rezistenta la forfecare sau întindere. Deși pentru unii ar părea imposibil, o casa din pământ construita prost s-ar putea chiar dărâma la un cutremur.

3. “Meseriașii”: Am văzut câteva poze de la construcția unei case naturale lângă București,  și m-am înfiorat când am studiat scheletul din lemn, construit de niște amatori fără nicio logica. Acum 50-100 de ani se făceau îmbinări din lemn extraordinare, tehnici care in prezent s-au pierdut, fiind înlocuite de sistemul lemn verde peste lemn verde și o scoaba. Total greșit și periculos. Acum 200 de ani, americanii au inventat sistemul de case din lemn care se mai păstrează si acum. Urmăriți va rog filmele vechi și veți vedea cum se făceau atunci îmbinările și care era dispunerea riglelor si montanților. Mai multe despre lemn gasiti aici.

Sa intram putin in istorie. Acum 2000 de ani, in Roma Antica, se construia cu zidărie din cărămida arsa si mortar de ciment roman. Aceste construcții s-au folosit chiar și după căderea Constantinopolului. In zonele sărace și mai putin avansate se locuia in bordeie sub pământ sau ceva asemănător.  A urmat apoi o perioada de regres numita Evul Mediu in care numai castelele și catedralele se construiau din piatra (cărămida dispăruse), restul caselor erau din materiale locale (lemn, pământ, paie). Abia dupa anul 1600 au reînceput construcțiile din cărămidă sa revină in actualitate.

“Bricks have been around for a long time – in fact they were introduced by the Romans into this country, and by the Middle Ages, they began to be used in churches and other important buildings. After a lot of wooden houses were burnt down in the Great Fire of London in 1666, many houses were rebuilt in brick. They became even more important during the Industrial Revolution and it is only in the last 50 years that use has declined because of the increasing importance of concrete and other cement-based materials in building factories, bridges and houses.”   http://www.ucl.ac.uk/earth-sciences/impact/geology/london/ucl/materials/brick

 

Înainte de 1940 se construiau următoarele tipuri de clădiri de locuit unifamiliale (case):

1. Casele de la țară, niște construcții ieftine, dar destul de elogiate de oamenii din vremurile noastre, fără ca aceștia sa înțeleagă cu adevarat ce înseamna o casa din paianta sau chirpici; nu era practic nicio mare știință, erau constructori mai amatori decât multi din cei de azi, mai ales ca nu aveau unelte și nici materiale. Acele case nu prea au rezistat, degeaba spun unii ca da. Aici nu vorbim de biserici din lemn, de cule sau de casele boierești făcute de meșteri, ci de niște case simple de oameni sărmani.

2. Casele din cărămidă din marile orașe, multe dintre ele cu adevarat opere de arta, aceia erau adevărații constructori ai perioadei;

Dupa 1945 a venit comunismul si a început mutarea oamenilor de la țară la oraș si construirea de blocuri. Casele de la țară au început sa se construiască din nou in diverse forme, funcție de zona si de posibilitățile financiare:

  • satele de la câmpie, unde intrase colectivizarea, mai sărace, casele s-au construit tot din paianta sau chirpici, foarte rar din cărămidă (numai profesorii si doctorii aveau astfel de case) tot de către constructori nepricepuți;
  • in zonele de munte se construiau case mai bune, din cărămidă, tot ieftine dar de către meseriași cu o școală profesionala la activ, deci putin mai pregătiți. In zonele de munte si deal nu se făcea agricultura iar sătenii erau obligați sa se ducă sa muncească in industrie, la diversele fabrici apărute in toate orașele din jurul satelor, iar astfel erau obligați sa meargă la scoală.

Părerea mea sincera este, ca aceste case naturale revin in actualitate tot ca si o alternativa ieftina, asa cum au fost mereu. Partea mai proasta este ca unele persoane construiesc un schelet din paianta pe care il imbraca cu finisaje moderne, mobila de la Ikea si incalzire centralizata. Nu ii condamn pe cei care evita polistirenul si vopseaua lavabila, dar ii rog sa nu uite ca un zid de caramida plina presata cu grosimea de 50 cm este un bun izolator termic, poate chiar mai bun decat pamantul uscat la soare. De asemenea, varul poate sa inlocuieasca lavabila fara probleme. Betonul nu este radioactiv si nici armatura din el.


Mai jos sunt cateva fotografii cu o casa naturala corect realizată, e vorba de o pensiune lângă Linz in Austria.