Considerente asupra structurii de rezistenta a clădirilor de locuit, cu regim redus de înălțime, construite înainte de 1963.

Considerente asupra structurii de rezistenta a clădirilor de locuit, cu regim redus de înălțime, construite înainte de 1963.

Experiența de 12 ani în câmpul proiectării mi-a permis accesul în foarte multe clădiri interbelice și postbelice, de tipul locuințe individuale sau locuințe colective cu puține apartamente. Am identificat câteva tipologii structurale pentru clădirile cu mai multe apartamente, cu regim de înălțime P+2..3E, care trebuie menționate.

Majoritatea clădirilor de tip bloc de locuințe cu regim redus de înălțime (gen P+2E maxim P+3E+M), au o structura de rezistenta de tipul zidărie portanta, foarte puține având o combinație între zidărie portanta și cadre din beton armat.

Clădirile din zidărie portantă, din categoria mai sus menționată,  au pereți structurali cu grosime mare, 28 ..42cm, dispuși la exterior și în jurul caselor de scara, cu pereții interiori cu rol structural cu grosimea de doar 14cm. In majoritatea cazurilor, zidurile interioare au continuitate la toate nivelurile, dar exista și situații în care la parter s-au amenajat spatii comerciale sau cabinete dentare care au presupus desființarea unor pereți cu grosimi de 14cm, portanți. De regula modificările sunt realizate după 2004, anul ultimului cutremur cu magnitudinea moment peste 6.00. La unele clădiri, de la etajul 1 apar zone în bow-window care slăbesc considerabil rigiditatea pe direcția respectiva, astfel de cazuri fiind numeroase.

Exista situații grave, în care pereții portanți interiori, cu grosimi de 14cm nu au continuitate pe verticala, având poziții diferite de la un nivel la altul, asemenea unui castel din cărți de joc; conform normativelor actuale aceste clădiri ar fi trebuit sa se fi prăbușit deja. Demolarea unui perete interior la o astfel de clădire poate genera chiar prăbușirea întregii clădiri.

Clădirile cu structura combinata cadre și zidărie portanta, sunt de regula clădirile supraetajate în perioada 1920 – 1930. In perioada respectiva s-a înregistrat un „boom” imobiliar, similar oarecum perioadei 2006 – 2008, descris și cartea „Betonul armat în Romania” a inginerului Emil Prager. Cele mai multe astfel de clădiri sunt situate central.

Majoritatea clădirilor cu regim redus de înălțime, dar cu mai multe apartamente nu a fost expertizata tehnic, dar prezintă numeroase degradări:

  • fisuri în buiandrugi;
  • fisuri în planșeele din beton armat;
  • șlițuri profunde în ziduri;
  • planșee din lemn cu grinzi degradate, în special în zona băilor de la ultimul nivel;

Iata mai jos câteva exemple de degradări identificate de mine prin diverse clădiri.